Busuiocul: perfect pentru paste, pizza și pesto

Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă anuală, iar perioada de înflorire este cuprinsă între lunile iunie și septembrie. De obicei, crește la latitudini temperate și atinge o înălțime de 20 până la 60 de centimetri. Busuiocul are nevoie de multă căldură, motiv pentru care planta nu mai crește la temperaturi sub 12 grade Celsius, iar riscul unor infecții fungice crește. Unele soiuri de busuioc diferă în ceea ce privește culoarea, forma frunzelor, gustul și mărimea. 

Ce conține busuiocul

Conținutul și compușii uleiurilor esențiale din busuioc variază în funcție de soi, de origine și de perioada de recoltare. Cei mai importanți compuși sunt linalolul, estragolele, eugenolul și monoterpenele, cum ar fi ocimena și cineolul. Alți compuși sunt sescviterpena și derivații fenilpropanici. Pe lângă uleiul esențial, sunt prezente și substanțele tanante, flavonoidele și acidul cafeic. Diversele ingrediente oferă gustul și aroma tipice de busuioc.

Originea busuiocului nu poate fi stabilită cu exactitate, dar se crede că este nord-vestul Indiei. Planta se poate cultiva în zonele subtropicale, tropicale și temperate. Busuiocul se vinde, de asemenea, în ghivece mici – astfel încât planta să se poate cultiva cu ușurință acasă. Există soiuri diferite. Busuiocul purpuriu (Purpurascens), de exemplu, se caracterizează prin frunze încrețite, de culoare roșu-purpuriu și flori de culoare purpuriu deschis. În comparație cu alte soiuri, acesta are un gust blând. 

Atât frunzele proaspete de busuioc, cât și cele uscate, se folosesc în bucătărie ca și condiment. Cu toate acestea, o parte din aromă se pierde atunci când planta este uscată. De regulă, frunzele fie se mărunțesc cu degetele, fie se pisează într-un mojar.

Deoarece busuiocul este foarte sensibil la căldură și își pierde aroma foarte repede, la fel ca și în cazul uscării, la gătit, acesta se adaugă întotdeauna la sfârșit. În cazul păstrării frunzelor proaspete, acestea se acoperă pe ambele părți cu ulei de măsline și se congelează. Această metodă se utilizează și pentru uscarea frunzelor. Așezat pe pervazul ferestrei, busuiocul ține departe muștele deranjante. În mod ideal, busuiocul proaspăt trebuie cules chiar înainte de a fi folosit. Busuiocul proaspăt se poate păstra doar câteva zile în frigider.

În medicină, busuiocul se numește și „Basilici herba” și este considerat un medicament farmaceutic. Uleiul esențial al arbustului se folosește pentru prepararea remediilor în vederea combaterii ulcerului gastric, deoarece busuiocul are proprietăți antiinflamatorii și vermifuge. În medicina populară, planta se folosește împotriva flatulenței, balonării și a pierderii poftei de mâncare. O infuzie de ceai din frunzele plantei are un efect digestiv, iar planta se folosește și în aromaterapie.