Kaufland Card - totul despre instalare și beneficii
Îți prezentăm nu doar un program de loialitate, ci și modul nostru de a le mulțumi clienților: Kaufland Card.
Descoperă cum poți instala Kaufland Card și care sunt beneficiile de care te poți bucura folosind cardul de loialitate de la Kaufland. În fiecare săptămână ai promoții la o gama diversificată de produse, aduni stele Kaufland Card în aplicație pentru campaniile speciale și ai promoții personalizate gândite pentru nevoile tale.
Cum îți faci Kaufland Card digital?
Ai acces la Kaufland Card direct de pe telefonul tău.
- Dacă nu ai deja pe telefon aplicația Kaufland - Oferte și noutăți, descarc-o din Google Play, App Store sau Huawei AppGallery.
- Apasă butonul Kaufland Card din aplicație.
- Completează formularul de înregistrare și confirmă crearea contului.
Astfel, vei beneficia de reducerile speciale și, în toată perioada de timp în care o campanie cu produse non alimentare este activă, vei colecta stele direct în aplicație, iar cu ajutorul lor vei putea obține reduceri importante în secțiunea „Pentru mine - promo personalizate/ My coupons center”.
De ce să-ți faci Kaufland Card?
Deoarece lucrurile bune vin ușor cu Kaufland Card, am adunat la un loc toate beneficiile de care te poți bucura oricând: reduceri speciale, colectarea de stele în aplicație și promoții personalizate.
Nu uita să scanezi Kaufland Card la casele de marcat de fiecare dată când vii la cumpărături. Astfel, te poți bucura de toate avantajele acordate prin Kaufland Card!
Ai toate promoțiile într-un singur loc.
Cu Kaufland Card ai acces la toate promoțiile de care te poți bucura oricând, fără nicio condiție. În fiecare săptămână, poți beneficia de noi super-oferte la produsele tale favorite.
Colectezi stele direct în aplicație.
Scanează Kaufland Card de fiecare dată când plătești cumpărăturile și vei acumula automat stele Kaufland Card (50 lei = 1 stea). Stelele vor putea fi folosite pentru a obține reduceri importante la unele produse din secțiunea „Pentru mine - promo personalizate/ My coupons center”.
Găsești oricând oferte speciale.
Kaufland Card îți aduce promoții personalizate create special pentru tine. Acestea îți permit să accesezi oferte speciale în funcție de cumpărăturile tale, totul într-un mod ușor de înțeles și intuitiv.
Lucrurile bune vin cu acordul tău
Fii la curent cu noutățile Kaufland Card și află primul despre cele mai tari promoții create pentru tine!
Dă-ne acordul tău în Kaufland Card de a comunica cu tine prin intermediul căsuței de e-mail și a serviciului de SMS și noi ne asigurăm că primești din timp cele mai importante informații despre Kaufland Card și promoțiile tale preferate valabile cu acesta.
Cum ar fi să ai o super-reducere în contul tău de care să nu știi? Păcat, păcat de reducere.
Însă Kaufland Card te ține la curent cu informații relevante și importante pentru tine.
Poți oricând modifica acordurile tale pentru primirea informațiilor prin e-mail sau SMS din contul tău digital, secțiunea ”Setări - Cont Kaufland” sau de pe pentrumine.kaufland.ro.
Kaufland Card fizic
Poți obține Kaufland Card în format fizic în oricare dintre magazinele noastre:
- Întreabă de card la biroul de informații.
- Completează formularul de înregistrare.
Pentru a beneficia în viitor de promoții personalizate, urmează pașii de mai jos:
- Accesează de pe calculatorul tău personal siteul pentrumine.kaufland.ro.
- Introdu numărul cardului tău fizic Kaufland.
- Dă-ne acordul să primești promoții personalizate.
- În câteva zile te poți bucura de promoțiile personalizate create speacial pentru tine.
*Utilizatorii cardului fizic nu au beneficiul colectării stelelor Kaufland Card, acesta fiind destinat doar utilizatorilor Kaufland Card Digital în aplicația mobilă.
Informații utile despre Kaufland Card
Ne dorim să îți oferim o experiență cât mai bună atât în aplicația Kaufland - Oferte și noutăți, cât și în ceea ce privește programul nostru de loialitate Kaufland Card.
De aceea, aici vei găsi o serie de sfaturi și informații utile care te vor ajuta să te bucuri de toate funcționalitățile și beneficiile pe care ți le oferă aplicația noastră.
Bonul digital în secțiunea ”Cumpărăturile mele”
Știai că de acum, cu Kaufland Card digital, poți ține și mai ușor evidența cumpărăturilor tale, pentru că am lansat bonul digital din secțiunea ”Cumpărăturile mele”?
Informații noi, mult așteptate: produsele cumpărate cu prețul final plătit pentru ele, reducerea cu Kaufland Card, numărul de card scanat, stelele acumulate în cazul folosirii Kaufland Card digital.
Atenție însă că bonul digital din aplicație conține parțial informațiile de pe bonul fiscal printat și nu este o copie fidelă a acestuia, deci din păcate nu-l vei putea folosi pentru garanție sau retur.
Bonul digital poate fi descărcat pe telefonul tău sau distribuit folosind cele 3 puncte din partea dreaptă sus a acestuia.
Important: Doar prin folosirea Kaufland Card la fiecare cumpărătură vei vedea în aplicație înregistrate cumpărăturile tale și vor fi afișate doar cumpărăturile efectuate cu Kaufland Card.
Programul de loialitate Kaufland Card ca parte integrată a universului Kaufland
Știai că există o diferență între contul Kaufland din aplicația „Kaufland – Oferte și noutăți” și contul aferent Kaufland Card?
Kaufland Card a apărut ca propriul program de loialitate Kaufland, sub cele 2 forme, digital și fizic.
Kaufland Card digital este integrat în deja-existenta aplicație ”Kaufland – Oferte și noutăți”, care era disponibilă și înainte de data lansării programului Kaufland Card.
Astfel, o diferențiere este importantă, în special în cazul Kaufland Card digital.
Există posibilitatea să ai un cont Kaufland, dar nu și un cont Kaufland Card? – Da, dar acest lucru înseamnă că folosești aplicația ca și până în 2019, înaintea de lansarea programului Kaufland Card. Acest cont Kaufland poate fi creat de exemplu și pe website, pentru distribuirea listei de cumpărături și este important să nu-l confundăm cu contul Kaufland Card.
Contul Kaufland Card se asociază mereu cu numărul Kaufland Card de 16 cifre.
De reținut privitor la cele 2 conturi, Kaufland vs. Kaufland Card, pe care le poți vedea în aplicație din meniul ”Mai multe”- ”Setări”.
- Îți poți schimba adresa de e-mail/ numărul de telefon cu care ți-ai creat contul Kaufland;
- Prin ștergerea contului Kaufland se vor șterge și conturile Kaufland Card existente integrate în respectivul cont Kaufland;
- Acordurile de comunicare prin e-mail/SMS se află în secțiunea cont Kaufland;
- Datele personale aparțin de contul Kaufland Card (gen, nume, prenume, data nașterii, adresă de domiciliu) și ele pot fi modificate în contul Kaufland Card;
- Acordul de comunicare prin poștă se află în secțiunea cont Kaufland Card;
- În contul Kaufland Card digital pot fi adăugate până la 5 carduri fizice noi neînregistrate. Nu mai pot fi adăugate într-un cont Kaufland Card digital carduri fizice înregistrate deja;
- Prin ștergerea contului Kaufland Card nu se realizează automat și ștergerea contului Kaufland.
Funcția K-Scan în Kaufland Card – cumpărături rapide și în siguranță
Știai că poți cumpăra în siguranță folosind funcția K-Scan din Kaufland Card?
Cum ar fi să iei produsele de la raft și să le așezi direct în sacoșa din coșul de cumpărături? Fără să le mai pui pe banda de la casa de marcat, fără să le mai ia pe fiecare în parte colega de la casa de marcat să le scaneze, fără să le iei din nou unul câte unul și să le pui în coșul de cumpărături și apoi să ”repeți operațiunea” la mașină și ulterior acasă. Sună bine, nu?
De acum poți scana produsele prin intermediul Kaufland Card și plăti simplu și rapid la casele express, fără să mai scoți produsele din coș.
Pașii sunt simpli: În meniul aplicației accesează secțiunea K-Scan, asigură-te că ai selectat în aplicație magazinul în care te afli, acceptă termenii și condițiile, și începe să scanezi produsele.
Sau dacă ai card fizic, scanează-l la terminal ca să-ți deblochezi un dispozitiv scanner de mână, iar apoi poți începe să scanezi produsele.
Poți alege cantitatea și tipul ambalajului direct din meniul de scanare, iar K-Scan îți afișează mereu valoarea totală a coșului tău pentru o mai bună gestiune a economiilor tale.
Când ai terminat de scanat toate produsele, mergi la casele express, scanează codul QR disponibil pentru K-Scan, apoi codul QR din aplicație sau afișat pe scannerul de mână la casa express ca și cum ai scana un produs. Toate produsele din coșul tău vor fi preluate automat pe bon. Dacă este necesară confirmarea vârstei sau o verificare, un coleg din magazin te va ajuta. Apoi poți efectua plata și te poți bucura de cumpărături rapide și în siguranță.
Serviciul K-Scan este disponibil momentan doar în anumite magazine. Descoperă lista magazinelor pe kaufland.ro/kscan.
Nu trebuie să reții numărul lung Kaufland Card pe de rost
Știai că este foarte ușor să copiezi numărul tău Kaufland Card?
Numărul Kaufland Card...da, da, cel luuuung de 16 cifre de sub codul QR – acesta este identificatorul tău unic în calitate de client Kaufland Card.
El e factorul cheie, cu ajutorul lui primești promoțiile, cu ajutorul lui te identifici ca membru al programului de loialitate.
E greu de reținut și vestea bună este că nici nu trebuie să faci asta!
Dacă ai nevoie să-l introduci într-un formular, avem acum funcția de copiere disponibilă!
Simplu: dai click pe cele 2 dreptunghiuri din partea dreaptă a numărului tău Kaufland Card și ele stochează automat în memoria telefonului acest număr, astfel încât atunci când părăsești aplicația către un formular să poți lipi numărul acolo apăsând lung pe ecran și selectând lipire.
La fel de rapid și simplu cum ai spune : 16 cifre!
Nu uita de secțiunea „Întrebări frecvente”
Dacă mai ai întrebări despre Kaufland Card în general, ai mereu la îndemână în aplicație secțiunea de întrebări frecvente, din meniul ”Mai multe” – ”Contact și întrebări frecvente” sau pe site, aici: https://www.kaufland.ro/utile/intrebari-frecvente.html#cardul.
Pentru că e informația bună vine ușor, cu Kaufland Card!
Se întâmplă să nu funcționeze o promoție personalizată la casa de marcat? Uite aici câteva sfaturi utile de încercat.
Nu ți s-a aplicat reducerea la casa de marcat pentru o promoție din secțiunea ”Pentru mine – promo personalizate/My coupons center”?
Te rugăm să ne scuzi, ne bazăm pe sisteme informatice și chiar și ele se întâmplă să aibă nevoie din când în când de un moment de respiro. Le înțelegem și de aceea îți trimitem mai jos câteva lucruri pe care să le verifici dacă întâmpini probleme, le ajuți astfel să-și revină mai ușor.
- Verifică statusul promoției tale. Trebuie să fie activ ca să se aplice la casa de marcat. Când scanezi codul QR vei vedea în chenarul alb numărul de promoții active disponibile în contul tău. Dacă dai click pe el, vei ajunge exact în secțiunea ”Pentru mine – promo personalizate” unde poți verifica din tab-urile ”toate” și ”active” statusul promoțiilor tale.
- Verifică dacă ești conectat în aplicație cu numărul de card corect. Dacă ai mai multe conturi și știi că trebuie să primești o promoție pe unul din ele, conectează-te cu acel cont, în caz contrar nu ți se va aplica reducerea. Promoțiile sunt asociate numărului cardului, deci contului tău individual.
- Asigură-te că ai luat de la raft produsul corect! În textul promoției ai codul de produs la care se aplică reducerea și același cod se află menționat și pe eticheta de la raft. Așa poți să fii sigur că ai luat de la raft produsul corect, la gramajul corect și sortimentul corect, aferent promoției tale. Atenție: dacă o promoție este valabilă la diverse sortimente, nu înseamnă neapărat că la toate, așa că este foarte important să citești descrierea ei.
- Mai incearcă o dată! Știi că mereu IT-știi recomandă prima dată un restart. Ce-ar fi să le urmăm sfatul? Dacă nici a doua oară reducerea nu se aplică, atunci colegii noștri de la relații clienți sunt disponibili pentru tine cu variante de soluții. Nu ezita să-i contactezi și îți mulțumim că o faci, pentru că așa ne ajuți să ne îmbunătățim permanent.
- Mai încearcă o dată în special dacă pe ecranul casei de marcat se afișează un mesaj de eroare.
Fă-ți cumpărăturile mai ușoare cu Kaufland Card digital, citind din timp toate detaliile promoțiilor în aplicație!
Știai că poți găsi toate condițiile de folosire și informațiile particulare pentru fiecare promoție personalizată și voucher direct în aplicație?
Un client informat este un client mai câștigat! Pe acest principiu ne bazăm când îți punem la dispoziție toate informațiile de care ai nevoie în cadrul secțiunii ”Pentru mine-promo personalizate”, tu trebuie doar să le citești cu atenție.
Toate condițiile de folosire și informațiile particulare pentru fiecare promoție personalizată și voucher din această secțiune sunt înscrise pe acestea.
Există o vizualizare generală, care conține denumirea promoției, procentul de reducere, valabilitatea, imaginea produsului și o vizualizare detaliată unde este explicat tot mecanismul de acordare a reducerii, de câte ori este valabilă, care sunt exact codurile de produs care trebuie cumpărate pentru aplicarea reducerii și note cu caracter obligatoriu din punct de vedere legal.
Promoțiile primite în ultimele 48 de ore sunt marcat cu eticheta ”NOU”, iar cele care mai au doar 48 ore de valabilitate au eticheta ”EXPIRĂ CURÂND”.
Citește mereu informațiile înainte de a face cumpărături pentru a te bucura de o experiență unică și de cumpărături efectuate rapid și cu ușurință.
Diverse tipuri de promoții, o singură secțiune
Știai că poți avea diverse tipuri de promoții și vouchere în secțiunea ”Pentru mine – Promo personalizate”/”My coupons center”?
Hai să le descoperim împreună:
- Promoții personalizate – sunt acele promoții pe care le creem special pentru tine, în funcție de istoricul cumpărăturilor tale. Trebuie să fii un utilizator activ ca să le primești și să fi cumpărat din brandul din care face parte produsul din ofertă.
- Vouchere din diverse campanii – De exemplu promoțiile din campania votează oferta, prin care tu îți alegi produsul la care vrei să ai reducere sau reduceri zilnice la diverse categorii de produse.
- Promoții valabile doar în anumite magazine în care tu efectuezi cumpărături în mod constant.
- Vouchere generale, valabile tuturor utilizatorilor Kaufland Card, dar care se află în această secțiune prin prisma tipului lor.
- Premii tombole și concursuri – sunt acele promoții pe care le acordăm ca premiu câștigătorilor concursurilor Kaufland Card.
- Vouchere de informare cu noutățile relevante pentru tine.
Toate acestea pot fi pre-activate (se vor aplica automat la casa de marcat și au mențiunea ”Mereu activat pentru tine” înscrisă) sau activabile de către tine (tu alegi momentul în care dorești să le folosești la casă în perioada de valabilitate și pe care trebuie să le activezi înainte de a le folosi).
Descoperă secțiunea ”Pentru mine- promo personalizate” din Kaufland Card digital
Știai că unul dintre beneficiile preferate din Kaufland Card digital este secțiunea ”Pentru mine – promo personalizate” / ”My coupons center” (dacă ai telefonul în engleză)?
Aici găsești promoții special create pentru tine, oferte speciale, vouchere personalizate și tot ce-i mai interesant pentru tine ca și utilizator loial de Kaufland Card digital.
Conținutul secțiunii diferă de la un utilizator la altul, pentru că vrem să-ți oferim o experiență personalizată, bazată pe istoricul cumpărăturilor tale. Pentru a te bucura de cât mai multe promoții personalizate trebuie doar să te asiguri că scanezi Kaufland Card la fiecare cumpărătură, iar de restul ne ocupăm noi.
Despre secțiunea ”Pentru mine”:
- O recunoști după culoarea albastră specifică și după cele trei vouchere din dreapta. Uneori se poate întâmpla să fie afișat un banner de informare deasupra ei. Este important să nu-l confunzi cu secțiunea ”Pentru mine”.
- Îți afișează în partea stângă deja numărul total de promoții pe care le vei găsi în interior.
- Intră în secțiune ca să-ți descoperi promoțiile. Vei observa că este împărțită în două părți, după statusul promoțiilor: toate și active. Reține că la casa de marcat o promoție personalizată trebuie să aibă statusul activată ca să poată fi folosită.
Adăugarea unui card fizic contului tău Kaufland Card digital
Știai că este foarte ușor să adaugi un card fizic contului tău de Kaufland Card digital?
Dacă ai un cont Kaufland Card digital, ai posibilitatea să asociezi acestui cont și unul sau mai multe carduri fizice. Vei primi toate beneficiile Kaufland Card indiferent pe care dintre ele decizi să îl folosești la casa de marcat.
Pașii de asociere sunt simpli:
- Ia un card neînregistrat de la biroul de informații din orice magazin Kaufland.
- Din aplicația mobilă, meniul ”Mai multe”, alege ”Setări” ca să ajungi în contul Kaufland Card, selectează contul Kaufland Card și de aici butonul ”Adaugă card fizic”.
- Apoi poți scana codul QR al cardului fizic cu camera telefonului tău mobil sau introduce manual numărul de 16 cifre.
- Și gata, cardul tău fizic este acum asociat contului tău digital. Poți adăuga până la maximum 5 carduri fizice unui cont Kaufland Card digital de bază.
Cu Kaufland Card digital e mai ușor să ții evidența cumpărăturilor tale!
Știai că, dacă folosești Kaufland Card digital la fiecare cumpărătură, vei găsi informații despre cumpărăturile tale în aplicație1?
Pentru început, vei putea vedea de exemplu data bonului, valoarea lui totală, magazinul în care a fost eliberat și tipul de plată folosit2. Poți găsi aceste informații în secțiunea ”Cumpărăturile mele” din meniul ”Mai multe”.
Durează puțin de la momentul finalizării bonului fiscal până când acesta va fi afișat și în aplicația ta, dar nu ar trebui să treacă mai mult de 30 de minute. Asigură-te că ești conectat la internet prin wireless pentru o actualizare mai rapidă.
Pe viitor îți vom pregăti și alte informații, inclusiv produsele cumpărate de exemplu.
1 Doar prin folosirea Kaufland Card digital la fiecare cumpărătură vei vedea în aplicație înregistrate cumpărăturile tale și vor fi afișate doar cumpărăturile efectuate cu Kaufland Card digital
2 Dacă în coloana ”tip de plată” observi ”mai multe”, înseamnă că ai folosit mai multe mijloace de plată, de exemplu numerar și card pe același bon fiscal.
Nu ți se actualizează ofertele personalizate în aplicație? Descoperă soluția
Nu ți se actualizează ofertele personalizate în aplicație? Vezi încă promoții și vouchere valabile în trecut?
Înseamnă că ai nevoie de o reîmprospatare a aplicației Kaufland – Oferte și noutăți! Descoperă pașii pe care trebuie să îi urmezi pe kaufland.ro/reimprospatare-aplicatie.
Ai nelămuriri?
Dorești mai multe informații despre Kaufland Card sau ai întrebări? În rubrica noastră „Întrebări frecvente“ găsești cele mai frecvente întrebări și răspunsurile la acestea.
Ce ar trebui să știi despre utilizarea Kaufland Card?
Află care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a utiliza Kaufland Card, precum și drepturile pe care le ai ca utilizator.
Ce ar trebui să știi despre protecția datelor cu caracter personal?
Află care sunt principiile privind protecția datelor pentru programul de loialitate destinat clienților Kaufland „Kaufland Card“