Supă cremă de spanac cu ou
Ingrediente (4 porții)
100 ml | smântâna lichidă/lapte |
50 ml | ulei/unt |
500 g | spanac |
20 g | făină |
1 | morcov |
1 | ceapă |
2 | ouă |
sare | |
piper | |
busuioc uscat |
Preparare
- 1
Se curăță legumele și se pun la fiert cu puţină sare. Când se înmoaie se scot într-un vas şi se pasează cu blenderul, împreună cu puţină zeamă. Se toarnă pasta obţinută înapoi în oala de supă.
- 2
Separat se face un rântaş din unt sau ulei, făină şi lapte sau smântână lichidă, într-o crăticioară, amestecând încontinuu până începe să capete consistenţă. Se adaugă un polonic de supă peste rântaş, se omogenizează şi se toarnă peste supă.
- 3
Se potriveşte de sare si piper, se adaugă busuioc uscat şi se mai lasă să dea într-un clocot.
- 4
Se fierb ouăle, se decojesc şi se taie în jumătăţi.
- 5
Supa de spanac se serveşte cu pâine prăjită sau crutoane, cu câte o jumătate de ou şi cu supliment de smântână, după gust.