Limbă cu măsline
Ingrediente (4 porții)
1 kg | limbă de vită |
2 | cepe mici |
2 | morcovi |
1 | rădăcină de țelină |
2 linguri | ulei |
3 | căței de ustoroi |
450 ml | suc de roşii |
1 linguriță | praf de boia |
1 | frunză de dafin |
1 | crenguță de cimbru |
piper | |
125 ml | vin alb |
175 g | măsline verzi, nesărate, fără sâmburi |
175 g | măsline negre, nesărate, fără sâmburi |
sare |
Preparare
- 1
1. Iată reţeta pentru limbă de vită cu măsline. 1. Se fierbe limba de vită în apă cu sare timp de 70 – 80 de minute. După 65 de minute, se adaugă o ceapă, 1 morcov și o rădăcină de țelină. După ce s-a fiert limba, se scoate, dar apa în care a fiert se păstrează. Limba se lasă foarte puțin la răcit, se curăță de piele și se taie felii subțiri. 1. Se pune o tigaie pe foc, se adaugă ulei și se încinge. Se pune 1 morcov ras, o ceapă rasă și ea și se călesc până se înmoaie. Apoi, se adaugă usturoiul pisat. Se amestecă câteva secunde și se adaugă feliile de limbă. Se pune sucul de roșii, praful de boia, frunza de dafin, cimbrul, piper și vinul. Dacă mai este nevoie, se adaugă puțin câte puțin din apa în care a fiert limba. Se fierbe timp de 15 minute, la foc mic. Apoi, se pun și măslinele tăiate în jumătăți și se mai lasă pe foc încă 3-5 minute până se întrepătrund aromele și scade sosul. 1. La final, se gustă și se adaugă sare dacă este nevoie. Se presară pătrunjel proaspăt tocat și se servește preparatul limbă cu măsline.