Pulpă de purcel fără os | Rețetă de Chef Samuel
Ingrediente (4 porții)
600 g | pulpă de purcel fără os |
100 g | ceapă |
1 legătură | pătrunjel |
1 legătură | ceapă verde |
1 foaie | dafin |
3 g | sare |
3 g | piper |
1 kg | țelină |
cartofi noi | |
bacon | |
100 ml | ulei |
50 g | demi-glace dulce |
1 legătură | cimbru proaspăt |
250 ml | apă fierbinte |
Preparare
- 1
Se curăță toate legumele. Cartofii noi se curăță sub jet de apă sau doar cu sare grunjoasă, fără apă - acest mod de curățare le dă cartofilor un gust deosebit. Într-o tigaie mare se prăjește carnea pe toate părțile, până se colorează. Când este gata, se adaugă cu generozitate sare și piper.
- 2
Se taie ceapa în 4, se pune împreună cu pulpa de purcel la cuptor la 165 grade pentru 1h 30 minute. Se verifică periodic culoarea cărnii.
- 3
Se poate reduce timpul de preparare dacă alimentele sunt gata preparate (se testează cu o scobitoare frăgezimea cărnii). Se prepară sosul demi-glace amestecând pudra demi-glace cu 250 ml de apă fierbinte.
- 4
Se taie țelina la aceeași dimensiune cu cea a cartofilor. Se taie baconul în bucăți de 2 cm, pentru a rămâne suculent.
- 5
Se adaugă țelina, baconul, cartofii și foaia de dafin în tavă, alături de pulpa de purcel și se gătesc pentru încă o oră. Se verifică periodic cuptorul, se amestecă toate ingredientele și se completează cu sare și piper la nevoie. În ultimele 45 de minute de preparare se adaugă periodic (când se amestecă și ingredientele din tavă), câte puțin din sosul demi-glace deja pregătit, inclusiv peste carne, până se termină întreaga cantitate pregătită.
- 6
În ultimele 10 minute de preparare se adaugă ceapa verde și cimbrul proaspăt. Pătrunjelul se folosește la final pentru decorul farfuriei.