Zacuscă de peşte
Ingrediente (4 porții)
1 kg | macrou (fără cap şi coadă) |
sare | |
80 ml | oțet |
foi de dafin | |
piper boabe | |
280 ml | ulei |
800 g | ceapă |
400 g | morcovi |
800 g | ardei capia copţi |
600 ml | suc de roşii |
1 linguriță | zahăr |
Preparare
- 1
Se taie macroul de cap şi coadă, se curăţă şi se pune la fiert în apă cu sare, oţet, frunze de dafin și câteva boabe de piper.
- 2
Se adaugă peștele când apa începe să fiarbă. Se fierbe aproximativ 7 – 8 minute sau până când carnea se desprinde de pe oase.
- 3
Se scoate, se scurge și se lasă la răcit, apoi se curăţă carnea de pe oase şi se rupe în bucăţi mai mari.
- 4
Se pune un vas pe foc, se adaugă uleiul, ceapa tăiată mărunt și morcovul dat prin răzătoare. Se asezonează cu sare și piper, se amestecă și se lasă pe foc pentru 20 – 30 de minute, amestecând din când în când pentru a nu se lipi.
- 5
După ce s-au înmuiat legumele, se adaugă ardeiul copt tocat mărunt și el, sucul de roșii și se amestecă din nou. Se fierbe timp de o oră, o oră și jumătate, dar se amestecă continuu pentru a nu se lipi de vas.
- 6
Când uleiul iese la suprafață se adaugă bucățile de pește, se amestecă și se mai lasă la fiert pentru 10 -15 minute, amestecând continuu. Dacă mai este nevoie, se mai adaugă sare.
- 7
Apoi se pune zacusca de pește în borcane sterilizate.
- 8
Se acoperă borcanele cu capace, se strâng foarte bine și se pun într-un loc răcoros și întunecat.