Pui în sos acrișor
Ingrediente (2 porții)
400 g | piept de pui |
200 g | orez prefiert |
50 g | unt |
300 ml | oțet de mere |
4 | roșii |
2 | cepe mari |
1 linguriță | zahăr brun |
ulei de măsline | |
sare |
Preparare
- 1
Se fierbe orezul în 400 ml apă cu sare. După 10 minute se scurge surplusul de apă. Se adaugă untul, se amestecă bine și se pune în boluri mici.
- 2
Se curăță cepele, se taie jumătăți și se pun în oțet. Se lasă așa până când se gătește puiul.
- 3
Se opăresc roșiile, se decojesc și se rad pe răzătoarea mare. Se încing 3 linguri de ulei, se pun roșiile, un praf de sare, zahărul și o lingură de oțet de mere. Se fierb până devin o pastă.
- 4
Se taie pieptul de pui, în fâșii mici. Se încing 4 linguri de ulei de măsline și se prăjește puiul pe foc puternic, până se rumenește.
- 5
Se răstoarnă bolurile de orez pe farfurii și se pun fâșiile de pui. Se scot cepele din oțet și se pun lângă pui. Totul se ornează cu sosul de roșii.